15 hectare de vegetație uscată mistuite de flăcări la Haret

0

În cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul ISU Vrancea au intervenit, în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, pentru stingerea a nu mai puțin de trei incendii de vegetație uscată, care au cuprins suprafețe între 150 mp și 15 ha.
Astfel, un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Adjud în cooperare cu SVSU Mărășești au acționat, timp de aproximativ patru ore, în localitatea Haret, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată care a afectat circa 15 ha. În urma acestor evenimente, reamintim cetațenilor că arderea vegetaţiei uscate provoacă multe efecte negative solului. În primul rând, odată cu arderea resturilor vegetale, se distruge şi microfauna folositoare de la suprafaţa solului. Din păcate aceasta este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată şi
resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Un rol important în asigurarea protecţiei la lucrul cu foc deschis îl are activitatea de informare şi educare a populaţiei privind cunoaşterea şi respectarea normelor şi măsurilor de prevenire a incendiilor. Atragem atenția asupra faptului că arderea miriștilor și a vegetației uscate este INTERZISĂ, singura excepție fiind situația în care terenul agricol este infestat cu dăunători. În această situație cetățenii au obligația de a obține acordul de la autoritatea de mediu, permisul de lucru cu focul de la primăria din localitatea în care se execută arderea și de a asigura toate măsurile pentru prevenirea propagării focului la culturi agricole, căi de comunicații, instalații sau fond forestier.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here