17 „boboci” și 3 absolvenți de liceu vor fi premiați pentru mediile obținute la examene

0
94

Eforturile zeciștilor la Evaluarea Națională și la Bacalaureat vor fi răsplătite de Primăria Focșani, în ședința Consiliului Local de miercuri urmând a fi alocați bani de la buget pentru premierea acestora. Este vorba despre 17 copii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și 3 absolvenți de liceu, cu medii de 10 la Bacalaureat. În total, se propune alocarea a 8,50 mii de lei pentru premierea elevilor care din toamnă vor intra în clasa a IX-a, fiecare urmând să primească câte 500 de lei. Cei mai mulți, 7, sunt de la Colegiul Național Unirea, patru de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, doi sunt de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, doi de la Școala Gimnazială „Anghel Saligny”, iar câte unul de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” și „Oana Diana Renea”. În ceea ce privește suma pentru premierea absolvenților de liceu care au obținut media 10 la examenul maturității, propunerea este alocarea a 3 mii de lei. Doi dintre zeciștii Bacalaureatului sunt de la CN Cuza, iar al treilea de la CN Unirea, fiecare dintre aceștia urmând să primească câte 1.000 de lei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here