ACUM: 22 de cadre medicale de la Spitalul Militar din Focșani DEPISTATE POZITIV cu noul Covid-19

0

22 de cadre medicale de la Spitalul Militar din Focșani au fost depistate pozitiv la testarea cu noul coronavirus. Informația a fost confirmată de surse militare, demne de încredere. Cele 22 de cadre medicale au fost testate marți, după ce alte două angajate ale Spitalului Militar din Focșani au fost confirmate pozitiv. Reamintim că, luni seara, două femei, au ajuns la Secția de Boli Infecțioase ale Spitalului din Focșani, după ce s-au simțit rău. Una dintre acestea lucra în Laboratorul Spitalului Militar, iar cea de-a doua ca infirmieră. În urma confirmării prezenței virusului, medicii epidemiologi au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate dacă au fost infectate și alte persoane. Din informațiile noastre, se așteaptă ca numărul îmbolnăvirilor să fie mai mare, având în vedere faptul că nu au ajuns toate rezultatele. Printre cei depistați pozitiv s-ar putea număra membrii familiilor și apropiați. Așteptăm clarificări de la Ministerul Apărării Naționale, pentru că celebrul ”Grup de Comunicare Strategică” nu a oferit informații oficiale cu numărul persoanelor depistate pozitiv în Vrancea. Unitatea medicală a MApN din Focșani s-a închis marți, pentru 48 de ore, pentru o dezinfectare generală.*știre în curs de actualizare

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here