Afaceristă din Tulnici, cercetată pentru înșelăciune. A alimentat mașinile la PECO plătind cu cec-uri fără acoperire

0
2183
Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice din IPJ Vrancea au în lucru un dosar de înșelăciune și emitere a unui CEC fără acoperire.

Potrivit polițiștilor, în perioadele iunie-iulie 2016 și februarie-martie a.c., o femeie de 44 de ani, administrator al unei societăți comerciale din Tulnici, precum și o societate comercială ar fi achiziționat combustibili în baza unor file CEC de la două societăți comerciale, din Focșani și București, în valoare totală de circa 64000 lei, instrumentele bancare fiind refuzate la decontare în momentul introducerii la plată întrucât emitentul ar fi închis contul.

“La data de 24 iulie a.c., față de administratorul societății a fost dispusă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, faptă prev. de art.244 al. 1,2 CIP. și emitere a unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient, faptă prev. de art. 84 pct.2 din Legea 59/1934”, transmit polițiștii vrânceni.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here