Alertă: brânzeturile din restaurante şi pizzerii NU sunt făcute din lapte!

0

Ministerul Agriculturii, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară au derulat o serie de controale în 180 de unităţi de alimentaţie publică (85 patiserii, 17 cofetării – laboratoare cofetărie, 47 pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unități de Fast Food, 5 magazine alimentare) în București, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea și Vaslui.

În 73 de unități, echipele de control au descoperit că în procesul de fabricaţie a produselor alimentare sunt folosite brânzeturi pe bază de grăsimi hidrogenate. În plus, agenţii economici informau eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obținute din lapte. Au fost depistate și alte abateri, precum comercializarea așa-zisei ,,Specialitate Bulgaria’’ drept Telemea de Bivoliță, Telemea de Capră și Telemea de Vacă, la prețuri cuprinse între 8,5 lei și 11 lei/kg.

“Pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor și substituirea produselor procesate din lapte cu specialități pe bază de grăsimi hidrogenate, dar și cele privind încălcarea normelor igienico-sanitare și siguranță alimentară, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 661.219 lei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here