Analize GRATUITE pentru depistarea cancerului de sân și de col uterin. Caravana Renașterea, la Focșani până pe 15 decembrie

0

Unitatea Mobilă de Diagnostic a Fundației Renașterea a ajuns, marți, la Focșani, unde rămâne până pe 15 decembrie.

Caravana a fost instalată în parcarea de la Casa de Cultură, iar femeile pot beneficia gratuit de controale pentru depistarea timpurie a două tipuri de cancer care fac prăpăd în rândul femeilor.

Este vorba despre o radiografie mamară pentru depistarea cancerului de sân, pentru femei de peste 40 de ani și de testul Babeș-Papanicolau pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin, pentru femeile peste 18 ani.

Programările pot fi făcute la numărul de telefon 0756 713 652, iar programul pentru control medical este de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-15.00.

“Campania de Diagnostic Mobil – Cancer de Sân și Cancer de Col Uterin, desfășurată de Fundația Renașterea, în parteneriat cu Roche România, se derulează în perioada septembrie-decembrie 2017. Unitatea Mobilă de Diagnostic este dotată cu un cabinet ginecologic și unul de radiologie – mamograf. În cadrul campaniei sunt oferite mamografii și teste Babeș Papanicolau, în mod gratuit, femeilor care au acces limitat la aceste tipuri de investigații medicale. Campania se desfășoară cu sprijinul local al Primăriei Focsani. Nu uitați! Controalele periodice salvează vieți! Depistate la timp, cancerul de sân și cancerul de col uterin sunt tratabile”, transmit reprezentanţii Primăriei Focşani pe pagina oficială de Facebook.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ