APEL UMANITAR: Denisa vrea de ziua ei, la 8 anișori, doar să fie sănătoasă

0

Denisa, fetița din Focșani diagnosticată cu mai multe boli despre care Jurnal de Vrancea a mai relatat, împlinește luna aceasta 8 ani. În timp ce alți copii de vârsta ei își doresc jucării, rochițe ori excursii, Denisa vrea doar să fie sănătoasă, să nu mai petreacă atât de mult timp prin spitale, iar părinții săi să aibă suficienți bani ca să-i poată cumpăra tratamentul. Din păcate, familia sa are mare nevoie de ajutorul semenilor. Denisa are nevoie de o formulă de lapte praf care este foarte scumpă.

“Denisa-Maria născută în luna ce vestește primăvara, martie luna florilor și a speranței. Dorința este să fie sănătoasă, o fetiță veselă ce-i place să se bucure de copilărie la fel ca toti ceilalți copii, fără spitale și tratament. Doar împreună cu dumneavoastră putem duce lupta înainte, cu un sprijin cât de mic, pentru noi contează mult și îngăduința de la bunul Dumnezeu. Vă relatez în mare istoricul… La 7 luni a început cu o raceală care s-a complicat după o săptămână cu 4-5 scaune diareice, apoi în timp tratamentul și regimul nu a dat rezultate, starea de sănătate s-a agravat. La vârsta de un an și o luna, am fost trimisă la Spitalul de Urgență pentru copii Grigore Alexandrescu din București, unde am mers timp de 5 ani fiind diagnosticată cu boala Celiaca si multe altele. Pe parcursul anilor a dobândit mai multe diagnostice sistemul ei imunitar fiind precar. Analizele fiind modificate și tratamentul nu răspundea la simtomatologie am luat hotărârea să mă duc la Spitalul de copii Sf. Maria din Iași. În 2016, luna decembrie, i s-a făcut colonoscopie cu anestezie generală și s-a prelevat biopsie. În luna ianuarie 2017 s-a pus diagnosticul de Boala Crohn… a făcut tratament cu Solumedrol 6 luni – este pe un lapte Modulen (o formulă de lapte preparat pentru boala Crohn) care este important și costă 133 lei o cutie, având nevoie de 12 cutii pe lună pentru boala inflamatorie. Menționez că are și Hipogamaglobulinemie și mergem la spital la 2 luni și de multe ori chiar la o lună. Orice sprijin, fie produse specifice unui regim adecvat, produse fără gluten sau laptele Modulen, este de mare ajutor. Din păcate, spitalul nu poate pune la dispoziție acest tip de lapte medical. De 7 ani combat prin multitudinea de internări, copilăria Denisei fiind mai mult în spital. Situația noastră financiară lasă de dorit. Vă mulțumesc! Doamne ajută!, este mesajul mamei Denisei. Cei care vor și pot să ajute o pot face, fie telefonic la numărul 0725042179 (Savu Mihaela), fie printr-o donație într-un cont bancar deschis pe numele Savu Mihaela (mama Denisei), la banca Transilvania: RO37BTRLEURCRT00P1001701 / RO38BTRL04001201P10017XX.

CITEȘTE ȘI: APEL UMANITAR: O fetiță de 7 ani din Focșani are nevoie de ajutor!

diagnostic-denisa-savu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.