AREST LA DOMICILIU pentru bărbatul care a lovit cu mașina două tinere, la Ploscuțeni

0
134

Gălățeanul care a accidentat grav două fete în satul Argea, comuna Ploscuțeni a fost plasat în arest la domiciuliu. Măsura a fost luată de magistrații de la Judecătoria Focșani, luni seara. Inițial bărbatul a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore. Duminică seara, bărbatul de 30 de ani s-a urcat la volanul unui autoturism Volvo, băut și fără să posede permis de conducere. Pe raza satului Argea acesta a accidentat grav două fete de 17 ani, respectiv 18 ani, care se deplasau pe marginea drumului, după care a fugit de la locul accidentului. Una dintre acestea a ajuns la spital în comă. Barbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției. În același dosar este cercetat și proprietarul mașinii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu deține permis de conducere.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here