Armata Română caută rezervişti voluntari. Legea a trecut de Parlament şi aşteaptă promulgarea

2

Armata caută rezervişti voluntari, bărbaţi şi femei cu vârste între 18 şi 55 de ani, cetăţeni români, dispuşi să lupte pentru ţară. Aceştia îşi păstrează locurile de muncă însă, în fiecare an, timp de două săptămâni, merg la instrucţie şi participă la misiuni ori de câte ori este nevoie iar pentru aceste perioade angajatorul primeşte compensaţii financiare. O lege în acest sens a trecut de Parlament şi aşteaptă să fie promulgată de preşedinte.

Rezerviştii voluntari vor semna un contract cu armata, iniţial pentru 4 ani, care poate fi reînnoit. La primul contract se acordă chiar şi o primă de fidelitate, după gradul şi funcţia primite.  Voluntarii vor fi încadraţi în unităţi, în funcţie de aptitudini și vor fi instruiţi 15 zile pe an.

Ministerul Apărării va anunţa angajatorii în ce perioadă iar când nu participă la instruire, voluntarii primesc 10 la sută din soldă pentru funcţia prevăzută în contract. Rezerviştii voluntari pot fi înaintaţi în grad, în funcţie de nevoile armatei şi de misiunile la care participă.

În perioada contractului cu armata, rezerviştii voluntari pot fi concentraţi oricând. Nu au voie să facă grevă, nici propagandă politică și pot fi trimişi în misiuni în ţară sau în străinătate, beneficiind de aceleaşi drepturi ca militarii.

Nu poţi fi rezervişti voluntari cei care au fost condamnaţi penal.

Loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here