Ateliere de povești și creație, la Centrul de Formare al Bibliotecii Județene

0

Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea vă invită să vă înscrieți copiii la atelierele de povești și creație care se vor desfășura în perioada 13 noiembrie – 12 decembrie 2019, în fiecare zi de miercuri și joi, între orele 14.00-15.30, la Centrul de Formare. Fiecare atelier va fi format din maxim 10 copii, cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Înscrierile se fac la Sala de lectură din strada Maior Gheorghe Sava numărul 4 sau la numărul de telefon 0237/231161, persoană de contact bibliotecar Diana Rădună. Proiectul „Legendele Crăciunului” își propune realizarea unor ateliere educative destinate dezvoltării personalității copiilor. Datorită participării la aceste ateliere, copiii vor cunoaște tradițiile Crăciunului, își vor dezvolta abilitățile de lucru în echipă și vor dobândi competențe multiple, proprii mai multor arii de dezvoltare personală: lectură, comunicare, arta modelării hârtiei, arta cusutului manual, activități educative prin joc. Materialele realizate în cadrul acestor ateliere vor fi expuse în holul sediului Sălii de Lectură a Bibliotecii, într-o expoziție tematică de iarnă, pe tot parcursul lunii decembrie.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here