Au fost prea mulți câștigători! O nouă extragere la loteria bonurilor fiscale va avea loc pe 23 iulie

0
Duminică, 23 iulie, va fi organizată a doua etapă de selecție a celor 100 de câștigători la extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale din data de 18 iunie, la care au participat bonurile emise în perioada 1 – 31 mai 2017.

În prima etapă a extragerii lunare au fost desemnate ca fiind câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 30 mai 2017, cu o valoare de 59 de lei. După centralizarea bonurilor fiscale câștigătoare, depuse în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 417 cereri de revendicare, fiind depășit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege, care se ridică la cel mult 100.

“Cea de-a doua etapă de selecție va consta în extragerea cu urnele Loteriei Române a unui număr din intervalul numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost depuse cereri de revendicare a premiilor, respectiv 001 până la 417. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea câștigător, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător (30). Pentru stabilirea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă (417), următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului (30) la baza de referință şi numărul unic maxim atribuit (417), continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare, sunt eliminate din listă”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Fondul de premiere rămâne neschimbat, respectiv în sumă de 1 milion de lei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here