Autorii escrocheriilor prin metoda ”Accidentul” au fost prinși. O femeie din Bolotești le-a venit de hac

0
1334

Au fost prinși indivizii care au tras pe sfoară mai mulți vrânceni, prin metoda Accidentul. Este vorba despre un bărbat de 27 de ani din Medgidia și despre un altul de 36 ani din orașul Murfatlar, județul Constanța. Indivizii au fost reținuți și urmează a fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Cei doi au fost prinși sâmbătă noapte după ce o femeie din comuna Bolotești a sesizat Poliției faptul că ar fi fost contactată telefonic de către un bărbat necunoscut, care s-a recomandat a fi procuror, care a informat-o că nepoții săi au accidentat grav cu autoturismul 2 persoane și că este necesară suma de 15.000 de lei pentru a se împăca cu victimele și astfel să fie exonerați de răspunderea penală. În urma verificărilor efectuate cu operativitate pe raza localității au fost identificați un tânăr de 27 ani, din municipiul Medgidia și un bărbat de 36 ani, din orașul Murfatlar, județul Constanța.

În sarcina acestora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune (Metoda Accidentul), fapte comise în perioada 26-30.07.2016, prejudiciu fiind de 32.000 lei. Cei doi au fost reținuți pentru 24 ore, urmând a fi prezentați instanței de cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului cauzat.

În ultima vreme, mai mulți vrânceni au fost înșelați prin metoda Accidentul. Mulți le-au dat hoțomanilor importante sume de bani, încercând după cum le spuneau escrocii să-și salveze rudele din situații limită.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here