Autorii măcelului de pe Gheorghe Doja condamnați definitiv la ani grei de pușcărie

0

La doi ani de la crimele care au șocat o întreagă țară a venit și decizia definitivă a magistraților. Măcelul de pe strada Gheorghe Doja din Focșani, unde o răfuială între două clanuri de romi s-a tranșat cu furcile, săbiile și topoarele, și în urma căreia 4 oameni au murit, a primit o soluție definitivă de la Curtea de Apel. Celor patru membri ai familiei Mustafa, arestați pentru omor calificat, li s-au majorat atât pedepsele, cât și cuantumul despăgubirilor decise de instanța de fond.

„Desfinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de părțile civile … şi extinde efectele apelului acestora și cu privire la … Desfiinţează în parte sentinţa penală a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare:
1. Majorează de la 10 ani și 4 luni închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Mustafa Argint, pentru omor calificat. Înlătură dispozițiile privind contopirea pedepselor principale și stabilirea pedepsei rezultante principale de 10 ani 5 luni și 10 zile închisoare și pedeapsa amenzii de 2.000 lei. …revocă suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului Mustafa Argint prin sentința penală …2015 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin decizia penală a Curții de Apel Galați, şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 12 ani închisoarea aplicată în prezenta cauză, în total inculpatul Mustafa Argint urmând să execute pedeapsa de 12 ani și 4 luni închisoare. …pedeapsa de 2.000 lei amendă penală, aplicată prin sentința penală …2017 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală a Cur?ții de Apel Galați, se va executa alături de pedeapsa de 12 ani și 4 luni închisoare, în final inculpatul Mustafa Argint urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 12 ani și 4 luni închisoare și 2.000 lei amendă penală. Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Mustafa Argint și deduce din durata pedepsei aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la data de 28.06.2017 la zi.
2. Majorează de la 16 ani și 8 luni închisoare la 22 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Mustafa Remus, zis Bălosu, pentru omor calificat. Înlătură dispozițiile privind contopirea pedepselor principale și stabilirea pedepsei rezultante principale de 17 ani și 8 luni închisoare şi 2.000 lei amendă penală. …contopeşte pedepsele principale de 22 de ani închisoare, aplicată prin prezenta decizie penală, și de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința apelată inculpatul Mustafa Remus, zis Bălosu urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv cu 1 an închisoare (3 ani/3), în total 23 de ani închisoare. …pedeapsa de 2.000 lei amendă penală, aplicată prin sentința penală …2017 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală a Curții de Apel Galați, se va executa alături de pedeapsa de 23 ani închisoare, în final inculpatul Mustafa Remus, zis Bălosu, va executa pedeapsa rezultantă principală de 23 de ani închisoare și 2.000 lei amendă penală. Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Mustafa Remus, zis Bălosu, și deduce din durata pedepsei aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la data de 28.06.2017 la zi.
3. Majorează de la 16 ani și 8 luni închisoare la 22 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Mustafa Marian, zis Mamu, pentru omor calificat. Înlătură dispozițiile privind contopirea pedepselor principale și stabilirea pedepsei rezultante principale de 17 ani și 2 luni închisoare. …contopeşte pedepsele principale de 22 de ani închisoare, aplicată prin prezenta decizie penală, și de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani închisoare, sporită cu o treime din totalul celeilalte pedepse cu închisoare, respectiv cu 6 luni închisoare (1 an ?i 6 luni / 3), în final inculpatul Mustafa Marian, zis Mamu, va executa pedeapsa rezultantă principală de 22 de ani și 6 luni închisoare. Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Mustafa Marian, zis Mamu, și deduce din durata pedepsei aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la data de 29.06.2017 la zi.
4. Majorează de la 16 ani și 8 luni închisoare la 22 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Mustafa Remus, zis Mamutu, pentru omor calificat. Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Mustafa Remus, zis Mamutu, și deduce din durata pedepsei aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la data de 29.06.2017 la zi.
5. Majorează de la 12 ani și 6 luni la 15 ani, măsura educativă a internării într-un centru de detenție aplicată inculpatului Mustafa Constantin pentru omor calificat. Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Mustafa Constantin și deduce din durata pedepsei aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la data de 06.09.2017 la zi.
6. Majorează de la 19.000 lei la 22.500 lei despăgubirile materiale la care au fost obligați în solidar inculpații Mustafa Argint, Mustafa Remus zis Bălosu, Mustafa Remus zis Mamutu și Mustafa Marian zis Mamu către partea civilă …. Majorează de la 11.000 lei la 15.000 lei despăgubirile materiale la care a fost obligat inculpatul Mustafa Constantin către partea civilă …. Majorează de la 28.000 lei la 75.000 lei despăgubirile morale la care au fost obligați în solidar inculpații Mustafa Argint, Mustafa Remus zis Bălosu, Mustafa Remus zis Mamutu și Mustafa Marian zis Mamu către partea civilă …. Majorează de la 22.000 lei la 25.000 lei despăgubirile morale la care a fost obligat inculpatul Mustafa Constantin către partea civilă …. Majorează de la 20.000 lei la 30.000 lei despăgubirile morale la care au fost obligați în solidar inculpații Mustafa Argint, Mustafa Remus zis Bălosu, Mustafa Remus zis Mamutu și Mustafa Marian zis Mamu către partea civilă …. Majorează de la 10.000 lei la 30.000 lei despăgubirile morale la care au fost obligați în solidar inculpații Mustafa Argint, Mustafa Remus zis Bălosu, Mustafa Remus zis Mamutu și Mustafa Marian zis Mamu către partea civilă …. Majorează de la 40.000 lei la 60.000 lei despăgubirile morale la care a fost obligat inculpatul Mustafa Constantin către partea civilă …. Majorează de la 20.000 lei la 60.000 lei despăgubirile morale la care a fost obligat inculpatul Mustafa Constantin către partea civilă …. Majorează de la câte 20.000 lei la câte 30.000 lei despăgubirile morale la care au fost obligați în solidar inculpații Mustafa Argint, Mustafa Remus zis Bălosu, Mustafa Remus zis Mamutu și Mustafa Marian zis Mamu către fiecare dintre părțile civile … și …. Majorează de la câte 8.000 lei la câte 24.000 lei, despăgubirile morale la care au fost obligați în solidar inculpații Mustafa Argint, Mustafa Remus zis Bălosu, Mustafa Remus zis Mamutu și Mustafa Marian zis Mamu către fiecare dintre părțile civile …. Majorează de la câte 4.000 lei la câte 12.000 lei, despăgubirile morale la care a fost obligat inculpatul Mustafa Constantin către fiecare dintre părțile civile ….
Menține celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații Mustafa Argint, Mustafa Remus zis Bălosu, Mustafa Remus zis Mamutu, Mustafa Marian zis Mamu și Mustafa Constantin împotriva aceleiași sentinţei penale. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 02.12.2019”, se arată în hotărâre.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here