Bărbat din Reghiu arestat preventiv după ce a sărit cu toporul la polițiști

0
810

Un bărbat de 32 de ani din Reghiu, a fost arestat preventiv după ce a vrut să lovească doi polițiști cu toporul. Totul s-a întâmplat sâmbătă. Bărbatul s-a luat la ceartă cu concubina sa, iar la fața locului a ajuns un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Odobeşti. La vederea oamenilor legii, bărbatul a devenit recalcitrant, a început să-i înjure pe polițiști și a sărit la ei cu un topor. Cei din urmă au reușit să se ferească de loviturile bărbatului, l-au încătușat și l-au dus la audieri. Duminică, bărbatul a fost prezentant instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru două infracțiuni de ultraj. Magistrații de la Judecătoria Focșani au decis ca acesta să-și petreacă următoarele 30 de zile în arest preventiv.

„În baza art. 226 alin.1 şi 2 C.pr.pen., cu referire la art. 202 C.pr.pen., art. 223 alin. 2 C.pr.pen., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Z. TOADER , cercetat pentru săvîrşirea a două infracţiuni de ultraj, prev.de art.257 alin.1 şi 4 rap.la art.206 alin.1 C.pen., ambele cu aplic. art.38 alin.1 C.pen., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.01.2020 şi până la data de 03.02.2020 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu (av. Lepădatu Nicoleta- cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie 2634/05.01.2020, emisă de Baroul Vrancea), în cuantum de 626 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05.01.2020, ora 13.50.”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here