Bătrâni din Focșani, înșelați de un fals avocat prin metoda „Accidentul”

0

Doi bătrâni din Focșani au fost înșelați recent prin metoda Accidentul. S-a întâmplat la finele săptămînii trecute cînd o focșăneancă de 77 de ani, în timp ce era cu soțul său acasă,  a fost sunată de o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care s-a recomandat a fi un avocat  care i-ar fi relatat că fiica acestora ar fi avut un accident grav și are nevoie de bani.

În vederea ridicării sumei de bani, la domiciliul persoanei vătămate s-a prezentat o  persoană necunoscută, căreia persoana vătămată i-ar fi înmânat suma de 4500 lei.

Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor și recuperarea prejudiciului cauzat.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, Poliția vă recomandă să manifestați prudentă în cazul în care primiți un astfel de telefon și să nu dați curs respectivelor solicitări, în ciuda reacției emoționale de moment.

Înainte de a vă oferi ajutorul, aveți în vedere și următoarele aspecte:

În cazul unui accident, nu există noțiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătorești în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăți de asigurări.

Orice accident/ eveniment de circulație are două variante de soluționare:

1) depunerea unei plângeri la unitatea de poliție care se va ocupa mai departe de cazul respectiv;

2) înțelegerea amiabilă a părților, ceea ce presupune repararea daunelor folosind polița de asigurare auto obligatorie.

Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.

Oricine poate fi victima unui accident dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgentă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât și autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

De asemenea, trebuie să cunoașteți faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav, este de obicei anunțat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informația înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde vreo acțiune. În niciun caz nu dați crezare imediat unor „povești” anunțate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificați informația printr-un apel la 112 sau sesizați cea mai apropiată unitate de politie.

Într-adevăr unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu și în cazul serviciilor medicale de urgenta. De aceea, în niciun caz nu trimiteți bani prin persoane necunoscute, în speranța că îi veți ajuta pe cei dragi nu faceți decât să cadeți în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.

Poliția Română vă recomandă:

– verificați dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau parchet unde s-ar afla aceasta și sunați pentru confirmare). În astfel de situații, reprezentanții Politiei sau Parchetului nu rețin telefoanele mobile ale parților implicate în accidente rutiere;

– dacă sunteți contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, și nu ați putut verifica veridicitatea informațiilor, solicitați-i acestuia o întâlnire directă și anunțați Poliția la numărul de urgentă 112 pentru a vă acorda sprijin;

– fiți atenți la persoanele cu care intrați în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră și să afle detalii despre familie sau vecini;

– nu primiți în locuința persoane care pretind că sunt de la diverse societăți comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce ați verificat actul de identitate și legitimația de serviciu. Nu le furnizați acestora informații despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here