Beneficiile miraculoase ale pepenelui roşu, fructul-vedetă al verii

0

Nu există fruct mai potrivit pentru vara asta incendiară decât zemosul pepene roşu, vedeta care ne potoleşte setea şi ne încântă mirosul şi papilele gustative cu a lui savoare proaspătă şi gust de un dulce inconfundabil. Cred că aş putea cu uşurinţă să devorez jumătate de pepene dintr-o suflare. Atât de răcoritor şi delicios este că e mai mare păcatul să stea nemâncat… Scriitorul Mark Twain spunea despre acest fruct că „Este un produs de lux al acestei lumi. Când îl guşti, îţi dai seama ce mănâncă îngerii.” Vă simţiţi obosiţi şi nu prea aveţi motive? Ce-ar fi să faceţi o cură de pepene de 2-3 săptămâni?

Să descoperim care sunt beneficiile pepenelui roşu pentru sănătate şi frumuseţe!

Fiecare 100 de grame din acest fruct al îngerilor conţine 30 de calorii, 1 gram de fibre, 10 grame de zahăr, 1 gram de proteine, vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12, acid pantotenic şi numeroase minerale precum fierul, calciul, magneziul, manganul, potasiul, fosforul, zincul, seleniul etc. În afară de aceste beneficii nutriţionale incontestabile, cercetările realizate în ultima decadă au scos la iveală numeroase efecte benefice ale consumului de pepene roşu asupra sănătăţii. Astfel, conţinutul extrem de scăzut de grăsimi şi colesterol şi nivelul crescut de antioxidanţi (licopenul) din pepene face din acest fruct un aliat de nădejde în lupta cu radicalii liberi, protejând astfel vasele de sânge şi împiedicând îngroşarea pereţilor arteriali.

De asemenea, pepenele roşu conţine citrulină, care se găseşte îndeosebi în coajă, aminoacid care are rolul de a relaxa şi a dilata vasele de sânge, reducându-se în acest mod stresul oxidativ, responsabil de majoritatea proceselor inflamatorii apărute în corp. Aceiaşi antioxidanţi, împreună cu vitaminele conţinute de pepene joacă un rol activ în prevenirea a numeroase tipuri de cancer, printre care cancerul de sân, colorectal, de prostată, de plămâni sau cel de col uterin. Un studiu realizat în  China în 2009 arată că femeile care consumă frecvent pepene roşu au mai puţine riscuri de a se îmbolnăvi de cancer mamar, datorită antioxidanţilor şi compuşilor care distrug celulele canceroase.

Pepenele roşu a căpătat de curând şi titulatura de Viagra naturală, deoarece citrulina ajută la relaxarea vaselor de sânge, permiţând astfel un flux sangvin mai abundent, deci o mai bună irigare a organelor, inclusiv a celor…genitale precum penisul.

Pepenele joacă un rol la fel de important şi în tratamentul diferitor infecţii ale organsimului, între care se numără şi inflamaţiile articulaţiilor. Astfel, consumul de pepene ajută laameliorarea durerilor provocate de osteoartită şi permite o mai mare flexibilitate a membrelor. Conţinutul crescut de potasiu din pepenele roşu este extrem de important în prevenirea formării pietrelor la rinichi şi dizolvarea acestora prin reducerea concentraţiei de acid uric din sânge, iar apa, în concentraţie de peste 92% are proprietăţi diuretice, făcând din acest fruct un ajutor în procesul de detoxifiere şi slăbire.

Pepenele roşu este o sursă excelentă de nutrienţi şi pentru piele. Există numeroase tratamente cosmetice pe bază de pepene roşu care îţi vor face pielea fină şi strălucitoare, iar acest efect este datorat conţinutului bogat în apă al pepenelui roşu (peste 90%). Astfel, pepenele roşu este ideal pentru hidratarea tenului uscat, exfoliază delicat pielea şi stimulează producţia de colagen, conferind fermitate tenului. Iată câteva idei de măşti cosmetice pe bază de pepene roşu, în combinaţie cu alte ingrediente, pentru o piele de invidiat:

Mască cu pepene roşu şi mentă pentru pori măriţi  – o ceaşcă de pepene roşu mărunţit şi câteva frunze de mentă se dau prin blender şi se mixează până se obţine o pastă, care se pune în recipiente pentru cuburi de gheaţă. Aceasta este lăsată la congelator ca să îngheţe şi apoi se masează faţa cu un cub de gheaţă cu pepene şi mentă, efectul fiind extrem de răcoritor iar porii vizibil micşoraţi.

Mască cu pepene roşu şi miere pentru ten uscat –  se amestecă o lingură de suc de pepene roşu cu o lingură de miere. Compoziţia obţinută se aplică pe faţă şi se lasă să acţioneze 15-20 de minute, după care se îndepărtează cuapă călduţă. Rezultatul: hidratare în profunzime a tenului, datorită mierii de albine, care acţionează ca agent natural de umezire.

Mască cu pepene roşu şi avocado contra ridurilor fine – se amestecă o lingură de suc de pepene roşu cu o lingură de avocado mărunţit, se aplică pe faţă şi se lasă 20 de minute, după care se îndepărtează cu apă caldă. Pepenele roşu este bogat în vitamina C, care are efect antioxidant şi protejează pielea de acţiunea radicalilor liberi, conferind vitalitate, fermitate şi strălucire.

Pepenele roşu poate fi savurat ca atare sau poate fi ingredient principal în numeroase reţete. Gustul rău răcoritor va fi însă întotdeauna potrivit pentru deserturile fabuloase de vară.

 Sursa: csid.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.