Bombă de aruncător descoperită în Focșani, în timpul unor săpături pentru o construcție

0
118

Săpăturile pentru o construcție din Focșani au scos la iveală o bombă de aruncător de calibrul 82 mm. Echipa Pirotehnică din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea s-a deplasat la fosta platformă MOPAF de pe b-dul Bucureșți pentru a ridica proiectilul. Specialiștii pirotehniști au ridicat muniția și au transportat-o în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii. Aceștia au transmis și o serie de reguli care trebuie respectate de cei care descoperă elemente de muniţie:
Sunt interzise:
– atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
– demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
– joaca minorilor cu diferite elemente de muniţie;
– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau în locuinţe.
Populaţia trebuie să cunoască faptul că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii neexplodate este interzis:
– accesul persoanelor şi în special al copiilor;
– executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice;
– executarea unor lucrări funciare;
– circulaţia vehiculelor, oamenilor sau animalelor.

În cazul în care descoperiți elemente de muniții neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, trebuie să anunțați imediat structurile abilitate în gestionarea acestui risc,
prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

NEUTRALIZAREA ȘI DISTRUGEREA MUNIȚIILOR SE EXECUTĂ NUMAI DE CĂTRE SUBUNITĂȚILE PIROTEHNICE CARE AU PREGĂTIREA ȘI DOTAREA CU APARATURĂ SPECIALĂ PENTRU ACEASTĂ MISIUNE PERICULOASĂ. NU UITAȚI! Nerespectarea acestor reguli poate produce rănirea gravă sau chiar decesul celor implicați.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here