Polițiștii au finalizat cercetarea la fața locului în cazul accidentului de la ieșirea din Focșani către Suraia, pe DJ204D. Conform acestora, vinovată de producerea tragediei este o femeie de 46 de ani. Aceasta se afla la volanul autoturismului, pe sensul de mers Focșani-Suraia, moment în care a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe acostamentul din pietriș al drumului, a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, două femei de 46 de ani, pasagere în autoturism, au decedat. Medicii ajunși la fața locului au încercat resuscitarea acestora, din nefericire, fără rezultat. Șoferița vinovată a fost și ea rănită în accident. Răni a suferit și o altă pasageră din autoturism. Victimele au fost transportate de ambulanțele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Focșani. Din informațiile noastre, cele cinci femei care se aflau în autoturism, erau colege de muncă la un hipermarket din Focșani și se îndreptau spre casă de la serviciu. Polițiștii au testat-o pe femeia care se afla la volan cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii au demarat cercetări și vor trebui să stabilească cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment rutier.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here