Comuna Movilița dă aproape 180 de mii de euro pentru construirea unei piețe agroalimentare. Jumătate din bani sunt de la buget

0
672

Aceeași firmă care a câștigat contractul pentru reabilitarea dispensarului medical din Movilița urmează să se apuce de o altă investiție în comună, construirea unei piețe agroalimentare, pentru suma de 859.945,19 lei fără TVA. Valoarea estimată inițial era de 860.257,24 lei fără TVA, din care 419.493,27 lei fără TVA sunt cheltuieli neeligibile, iar restul de 440.763,93 lei sunt cheltuielile eligibile: dotările, o parte dintre lucrările de construcții și instalații, montaj utilaj și utilaj cu montaj. Câștigătorul, PENTAGON SERVICE, va realiza lucrările în colaborare cu INSPECON SRL, cele două societăți făcând o ofertă imbatabilă în fața celui de-al doilea înscris la licitație, PROMOSTORE DESIGN SRL. Proiectul va fi finanțat de bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, în condițiile în care contractul de achiziție publică a fost semnat în urmă cu aproape un an.

În comuna Movilița, în prezent, nu există o piață agroalimentară permanentă dotată la standardele de funcționalitate și igienă impuse de legislația națională și europeană în vigoare. Locuitorii sunt nevoiți să își vândă produsele în locuri improprii, organizate ocazional, pe perioade scurte de timp, cum ar fi piețele improvizate sau cele prilejuite de târgurile care au loc, în general, în mediul rural”, se arată în caietul de sarcini. Terenul pe care se va construi piața este situat la intersecția drumului județean cu drumul comunal care pornește către vest, are două căi de acces – pe latura estică, din DJ 205H, și din drumul comunal, iar suprafața totală este de 3.810 mp. Ansamblul propus va avea destinație de Piață Agroalimentară cu patru spații de comerț și zonă administrativă, cu o suprafață construită de 153,40 mp, estimându-se că numărul de locuitori deserviți de proiect ar fi 3.873.

piata movilita - Comuna Movilița dă aproape 180 de mii de euro pentru construirea unei piețe agroalimentare. Jumătate din bani sunt de la buget

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here