Consilier focșănean la cabinetul lui Iordache „altă întrebare”

0
234

Cunoscut ca ministrul „altă întrebare” – artizan al Ordonanței 13, Florin Iordache a condus o scurtă perioadă Ministerul Justiției (5 ianuarie 2017 – 10 februarie 2017). A demisionat ca urmare a protestelor împotriva ordonanței de guvern promovate de el și care modifica Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, astfel că din aprilie 2017 a rămas doar cu funcția de vicepreședinte a Camerei Deputaților. Deputatul PSD Florin Iordache are nevoie însă, ca orice alt demnitar care se respectă, de oameni care să îl ajute, să îl sfătuiască și să transmită mai departe mesajele pline de înțelepciune. Iar una dintre persoanele angajate în acest scop este chiar o focșăneancă,Valentina Căldărescu. Dacă ne uităm la informațiile publice, aflăm totuși că focșăneanca nu a fost chiar de la început cu domnul Iordache, pentru că prima declarație completată de aceasta în calitate de angajat în sistemul public poartă data de 12 decembrie 2018. Declarațiile Valentinei Căldărescu pot fi găsite la departamentul legislativ, aceasta fiind consilier parlamentar la cabinetul vicepreședintelui Florin Iordache.

Aflăm că în 2018 era novice în Camera Deputaților, dat fiind că veniturile pe anul fiscal anterior proveneau doar din activitatea de avocatură și mediere. Doamna Căldărescu scria că a încasat 31.000 lei din „servicii avocațiale/ mediere contravaloare contract onorarii”, activitate desfășurată în „Cabinetul Individual de Avocatură – Birou Mediator Focșani, strada Horea, Cloșca și Crișan, nr. 3 bis”. Însă numele dumneaei nu se regăsește în tabelul avocaților vrânceni, ci doar în cel al mediatorilor. Dată fiind titulatura cabinetului, care îngloba cuvântul „avocat”, ar fi de înțeles că a avut activitate așa bănoasă, în condițiile în care medierea nu este un domeniu foarte ofertant. Doamna este cu adevărat avocat definitiv, însă în Baroul Bucureşti – înscrisă încă din aprilie 1998, dar activitatea acesteia este suspendată. Și profesia de mediator are ceva real la bază: „Căldărescu Valentina a urmat cursurile organizate de Centrul Regional de Facilitare și Negociere, pe care le-a absolvit în anul 2010. În data de 20 mai 2011 s-a emis hotărârea în baza căreia Căldărescu Valentina își poate exercita profesia de mediator autorizat. Biroul de mediere Căldărescu Valentina este specializat în orice tip de dispută”, se arată în explicațiile de pe Camera Mediatorilor Vrancea, care recunoaște că doamna consilier face parte din această asociație.

Revenind la prima declarație de avere, aflăm și că doamna, împreună cu soțul, aveau un Volkswagen Golf fabricat în 2013, iar ca proprietăți apar în document un teren intravilan de 3.200 metri pătrați în Corbeanca – Ilfov, cumpărat în 2017, dar și un apartament în Focșani, cumpărat în 2004. Tot la proprietăți mai apare un spațiu comercial în București, cumpărat de soț în 2017. Soțul, Constantin Ciocîrlan, este executor judecătoresc în Capitală, și avusese venituri în anul anterior de 152.000 lei. Tot în 2018, familia Ciocîrlan – Căldărescu înstrăinase o casă și un teren, cu 230.000 de euro.

În urmă cu un an, consilierul parlamentar de la cabinetul vicepreședintelui Florin Iordache completează o a doua declarație de avere, în care spațiul comercial din București e transformat magic în apartament, iar capitolul bunuri mobile capătă un alt punct – un Audi A8, fabricat în 2016. Aflăm că pe anul anterior, 2018, doamna Căldărescu câștigase venituri necesare traiului de zi cu zi doar de la Parlament, de când se angajase – decembrie 2018. Astfel, activitatea de consiliere fusese răsplătită cu 5.430 lei. Pe de altă parte, soțul doamnei își continuase activitatea de executor judecătoresc, de unde apar venituri de 345.000 lei. De menționat că numele doamnei nu apare pe lista funcționarilor publici parlamentari care au părăsit sistemul în ultimii 3 ani, de unde deducem că în continuare Valentina Căldărescu îl sfătuiește de bine pe Florin Iordache.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here