Contestaţiile depuse de candidaţii la funcţiile de directori de şcoli, soluţionate de comisii din alte judeţe

0

Depunerea contestaţiilor la proba de interviu a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar are loc până miercuri, zi în care va fi afişată lista celor care au contestat rezultatu. Totodată, evaluarea contestaţiilor urmează să fie făcută de o comisie din alt judeţ decât cel în care a fost susţinută proba.

Potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, depunerea contestaţiilor la proba de interviu se desfăşoară în intervalul 21-23 noiembrie.

Listele centralizate ale candidaţilor care au depus contestaţii vor fi făcute publice miercuri, 23 noiembrie, după finalizarea acestui proces, prin afişare la sediul şi pe site-ul ISJ. De asemenea, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a decis ca evaluarea acestor contestaţii să fie făcută de o comisie din alt judeţ decât cel în care a fost susţinută proba.

Din comisiile de soluţionare a contestaţiilor, constituite la nivel judeţean şi în Capitală, vor face parte alte persoane decât cele prezente în comisiile de concurs, respectându-se structura şi componenţa prevăzute de metodologia de concurs.

Având în vedere faptul că aceste comisii soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi dintr-un alt judeţ, în componenţa lor pot intra reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din orice localitate din cadrul judeţului, care au studii universitare, precizează ministerul.

Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale vor avea loc în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Sunt declaraţi „admişi” candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi un punctaj total de cel puţin 105 puncte prin cumularea punctajelor celor trei probe de concurs.

Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here