Controale la „Cornul și laptele”

0
244

cornulsi laptele - Controale la "Cornul și laptele"

Modul în care se desfășoară în Vrancea programul guvernamental „Cornul și laptele” va fi verificat de autoritățile vrâncene cu rol în astfel de cazuri, controlul fiind comandat de prefectul județului, Nicușor Halici.

Inspecțiile vor fi realizate de specialiști din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare și Pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea și din Direcția de Sănătate Publică și vor viza fluxul de fabricație a produselor lactate și conformitatea acestuia cu autorizațiile emise de cele două instituții, verificarea condițiilor de ambalare și depozitare la sediul producătorului. De asemenea, controale se vor face  în școli pentru a se vedea cum sunt păstrate cele două produse ce ajung la copii. Va fi vizat și transportul produselor, și acesta fiind extrem de important pentru ca laptele ce ajunge spre consum să fie conform și să nu le pună în pericol sănătatea micuților.

 „Acțiunea de control va începe cu unitățile de învățământ în care au fost semnalate probleme urmând să fie extinsă, dacă va fi necesar, la nivelul mai multor școli din județ. La finalul verificărilor, eventualele sancțiuni precum și măsurile dispuse vor fi aduse la cunoștința opiniei publice”, transmite conducerea Instituției Prefectului Vrancea, într-un comunicat de presă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here