Copiii din Focșani pot fi, în week-end, pompieri pentru o zi

0
100
În avanpremiera aniversării unității, care are loc pe 23 iulie, ISU Vrancea pregătește o serie de surprize, care îi includ mai ales pentru copii.

Astfel, în week-end, respectiv sâmbătă, 15 iulie și duminică, 16 iulie, pompierii vor ajunge cu autospecialele în Grădina Publică, în apropierea locului de joacă. Acolo copiii sunt așteptați să învețe prin joacă despre meseria de pompier, dar și despre modul în care pot preveni situațiile de urgență. Atelierul “Pompier pentru o zi” va fi deschis în ambele zile în intervalul 18.00 – 21.00. Atelierul nu este singura activitate pregătită de ISU pentru aniversare.

„Cu ocazia sărbătoririi la data de 23 iulie a Zilei Aniversare a unității, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea şi-a propus desfăşurarea unei serii de activităţi pentru a împărtăşi bucuria şi onoarea acestui moment festiv cu un număr cât mai mare de persoane. Printre activităţile planificate se regăseşte şi atelierul denumit „Pompier pentru o zi”.

Anterior sărbătoririi zilei aniversare, ne-am propus să oferim tuturor cetăţenilor posibilitatea familiarizării cu meseria de pompier prin interacţiune directă. Grupul ţintă va fi reprezentat de persoane de toate vârstele, copii, părinţi şi bunici. Vom prezenta accesoriile autospecialelor de lucru cu apă şi spumă, ale ambulanţelor S.M.U.R.D. şi ale vehiculelor cu şenile, destinate facilitării ajungerii în zone greu accesibile, iar paramedicii vor prezenta tehnici specifice de acordare a primului ajutor de bază.

De asemenea, vom organiza un punct mobil de informare preventivă şi vom distribui materiale, adaptate pe categorii de vârste, cu recomandări specifice de comportare în cazul producerii unor diverse situaţii de urgenţă. Acţiunea se doreşte a fi o punte de legătură între cetățeni şi pompieri, prin prezentarea misiunilor specifice şi a tehnicii utilizate încercând, în acelaşi timp, să formăm și să dezvoltăm o conduită preventivă, esențială în viața de zi cu zi”, a transmis plt.adj. Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here