Deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan, ales în conducerea centrală a partidului

0

Liberalii din toată țara și-au desemnat, în week-end, conducerea partidului. Ludovic Orban este noul președinte, ales cu votul majorității delegaților la congresul național al PNL. După votul de sâmbătă, congresul a continuat duminică, 18 iunie, cu alegerea celorlalți reprezentanți în structurile de conducere la nivel central.

Deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan, a fost ales în funcția de membru în Biroul Executiv al partidului, for din care au fost desemnați să facă parte 16 persoane. Ion Ștefan a primit din partea colegilor din întreaga țară 1.019 voturi.

”Mulțumesc colegilor vrânceni, dar și colegilor liberali din toate organizațiile din țară pentru încredere. Votul lor mă bucură și mă obligă să le fiu vocea în forul de conducere al PNL. Partidul intră într-o nouă etapă, alături de Ludovic Orban președinte, etapă în care PNL trebuie să se pregătească temeinic pentru a câștiga alegerile care urmează. Dezideratul meu și al tuturor este ca PNL să ajungă la guvernare și să se întărească ca principal partid de dreapta, oponent ferm al urmașilor partidului comunist”, a declarat Ion Ștefan, deputat de Vrancea.

Iată care este noua structură de conducere a PNL, așa cum a rezultat în urma alegerilor: Ludovic Orban – preşedinte, Robert Sighiartău – secretar general, Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Mircea Hava, Iulian Dumitrescu – primvicepreşedinți, Vlad Nistor, Laurențiu Leoreanu, Ardelean Ben-Oni, Florin Cîțu, Sulfina Barbu, Dan Motreanu, Adrian Oros, Virgil Guran – vicepreşedinți, Ioan Bălan, Victor Paul Dobre, Răducu George Filipescu, Gigel Ştirbu, Gheorghe Falcă, Lucian Bode, Florin Roman, Marian Petrache – vicepreşedinți pe regiuni. Cei 16 membri ai Biroului Executiv sunt, în ordinea numărului de voturi primite: Costel Șoptică, Costel Alexe, Cristian Burcan, Viorel Badea, Daniel Drăgulin, Ion Ștefan, Gheorghe Miutescu, Virgil Popescu, Adrian Vestea, Dan Vâlceanu, Ionel Palar, Nelu Tătaru, George Siscu, Bogdan Huțucă, Nicolae Giugea și Tinel Gheorghe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ