Desființarea inspectoratelor școlare, tot mai aproape de a deveni certitudine

0

Proiectul de lege care prevede desfiintarea inspectoratelor scolare a fost adoptat tacit, miercuri, de plenul Camerei Deputatilor. Potrivit proiectului, atributiile inspectoratelor ar urma sa fie preluate de catre minister si autoritatile publice locale. Camera Deputatilor este prima sesizata, iar Senatul este for decizional.

Proiectul de act normativ stipuleaza ca atributiile inspectoratelor scolare vor fi preluate de catre minister, respectiv Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), prin infiintarea unui departament pentru inspectie scolara, si de catre autoritatile administratiei publice locale, prin infiintarea unui compartiment de specialitate in cadrul aparatului primarului sau al Consiliului Judetean.

In Expunerea de motive, initiatorii sustin ca „propunerea include proiectul Guvernului din 2013 privind descentralizarea palatelor copiilor si cluburilor”.

„In urma consultarilor realizate, atat Consiliul National al Elevilor, cat si Asociatia Elevilor din Constanta sustin desfiintarea inspectoratelor scolare si descentralizarea competentelor„, spun initiatorii.  Acestia arata ca „intr-un raport din 2010 al Bancii Mondiale, Romania era sfatuita sa accelereze procesul de descentralizare”. 

„Cu privire la efectele sale, unele atributii ale inspectoratelor vor trece la autoritatile administratiei publice locale, prin infiintarea unui compartiment de specialitate in cadrul aparatului de specialitate al primarului sau al consiliului judetean, pentru scolile speciale. ARACIP va prelua prin intermediul unui departament atributia de inspectie scolara, care este strans legata de cea a controlului calitatii educatiei, iar ministerul educatiei se va ocupa in principal de examenele nationale”, explica initiatorii.

Acestia afirma ca, „in cazul Bacalaureatului, de exemplu, vor exista ca si pana acum o comisie nationala, comisii judetene (doar ca in cadrul MECS si nu ISJ) si comisii la nivel de scoala. Casa Corpului Didactic si CJRAE vor trece la Consiliul Judetean”.

In urma cu o saptamana, ministrul Educatiei, Adrian Curaj, a declarat ca a dat aviz negativ acestui proiect de lege.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here