Acasă Actualitate Direcția de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani preocupată de „makeup-ul” orașului

Direcția de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani preocupată de „makeup-ul” orașului

0
179

Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani (DDSP) urmează să facă câteva investiții care, potrivit șefului instituției, vor avea un rol semnificativ la înfrumsețarea și modernizarea urbei. Este vorba de achiziția unui ansamblu de 6 panouri cu sistem de iluminare și a 3 totemuri luminoase, obiecte care vor costa 54.650 de lei fără TVA (65.033 lei cu TVA, adică aproximativ 13.423 de euro). Acestea vor fi utilizate pentru înlocuirea celor câteva casete electrice de pe Bulevardul Unirii și pentru protecția unui aparatului de răcire aflat în Piațeta Balada. „Vor fi utilizate în Piațeta Balada pentru protejarea acelui aparat de aer condiționat și pentru cutiile de instalații electrice de pe bulevard, 3 la număr. Am avut probleme cu ele și am zis să dăm și o notă elegantă zonei. Pe ele vor fi afișate imagini din oraș, cu primăria. Cred că este o investiție necesară care va contribui la modernizarea zonelor respective”, ne-a spus directorul DDSP, Costel Dochioiu. Ar mai fi de spus că achiziția s-a făcut prin încredințare directă către o societate „parteneră” Primăriei Focșani, CASPRO PUBLICITATE, companie care derulează în mod constant contracte cu autoritatea publică locală și cea județeană, respectiv primăria și consiliul județean. De exemplu, în baza unui contract încheiat cu CJ Vrancea, CASPRO va asigura contra sumei de 12.390 de lei fără TVA servicii de publicitate în cadrul unui proiect intitulat mai mult decât sugestiv „Inovare și performanță în administrația publică a CJ Vrancea”. Luna aceasta societatea va mai presta, printre altele, pentru Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” căruia îi va furniza diverse produse informative și de promovare pentru 3.935 de lei fără TVA, pentru Administrația Piețelor Focșani (același serviciu) contra sumei de 2.893 de lei și pentru Primăria Focșani, căreia îi va asigura panouri de informare la prețul de 2.168 de lei fără TVA.

 

Loading...
Auto Mac - piese auto Focsani

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here