Directorul Fiscului din Vrancea, prins băut la volan, la un  pas de a fi înlocuit din funcție

0
851

Directorul Direcției de Finanțe din Vrancea, Marian Lungu, este la un pas de a fi schimbat din funcție. Asta după ce șeful Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Eugen Ciorici, a propus încetarea împuternicirii în  funcţia de director al Fiscului din Vrancea a lui Marian Lungu, prins băut la volan de către poliţişti. Decizia definitivă urmează să o ia preşedintele ANAF.

Potrivit lui Ciorici, este inadmisibil ca un șef al unei instituții să fie prins băut la volan, la primele ore ale dimineții, în timp ce se îndreaptă spre serviciu, iar o faptă de acest gen afectează grav imaginea Finanțelor. În consecință, Ciorici a propus  președinului ANAF  încetarea împuternicii în funcţia de director al  Direcţiei de Finanţe Vrancea a lui Marian Lungu. Directorul Finanţelor Vrancea este, în prezent, în concediu. El nu a informat oficial  conducerea Direcției Regionale a Finanțelor Galați, căreia i se subordonează, despre incidentul din trafic avut săptămâna trecută, când a fost prins sub influența alcoolului.

Directorul Direcţiei de Finanţe Vrancea, Marian Lungu, a fost prins lunea trecută conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, fără ca ulterior cazul să fie făcut public.

Lungu se îndrepta spre serviciu, în jurul orei 7.30, când a fost oprit de către poliţişti. Aparatul Drager a indicat o concentraţie de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șeful Fiscului a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice, al căror rezultat este așteptat zilele acestea.

Marian Lungu este director al Direcţiei de Finanţe Vrancea din august 2013, el ocupând pe rând când funcția de director interimar, când postul  plin.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here