Doi bebeluşi din Franţa au murit după ce au primit 2 vaccinuri care se folosesc și în România

0
597

rotarix vaccin - Doi bebeluşi din Franţa au murit după ce au primit 2 vaccinuri care se folosesc și în România

Doi bebeluşi au decedat, în Franţa, după ce au fost vaccinaţi cu Rotarix şi Rotateq. Decesele sunt  confirmate, după o amplă anchetă, de Agenţia franceză pentru siguranţa medicamentelor. Cele două vaccinuri sunt utilizate şi în România.  Presa franceză relatează că cei doi bebeluşi au decedat, în 2012 şi în 2014, după ce au fost vaccinaţi pentru a fi protejaţi de gastroenterită.  Unul dintre copii a murit la câteva zile după injecţia cu Rotarix (fabricat de laboratorul GSK), iar celălalt după ce i-a fost administrat vaccinul Rotateq (fabricat de Sanofi Pasteur MSD), informează Le Parisien.

„Decesele au fost cauzate de complicaţii intestinale grave acute”, confirmă ANSM, explicând că cei doi bebeluşi aveau vârste de peste şase luni.

Dar, potrivit presei franceze, aceste cazuri nu sunt incidente izolate. Vaccinurile contra gastroenteritei au provocat efecte indezirabile şi la alţi copii. ANSM a explicat că, în ultimii nouă ani, s-au înregistrat 508 incidente, dintre care 201 grave, inclusiv 47 de complicaţii intestinale acute. Vaccinurile contra rotavirusului pot provoca, în cazuri rare, invaginaţie intestinală (o porţiune a intestinului subţire este blocată sau răsucită, simptomele pot include dureri severe de stomac, vărsături persistente, sânge în scaun, abdomen umflat şi/sau febră mare), care necesită intervenţie medicală de urgenţă.

Vaccinurile Rotarix şi Rotateq sunt utilizate şi în România.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here