Doi vrânceni, amendaţi şi cu marfa confiscată după ce au vândut mere fără acte la Brăila

0

Doi bărbaţi din Vrancea, de 22 şi 51 de ani, au intrat în vizorul poliţiştilor de la Investigarea Criminalităţii Economice din Brăila după ce au fost prinşi vânzând fructe fără acte. Ei au fost depistaţi într-o piaţă din municipiul Brăila, în timpul unei acţiuni a poliţiştilor din judeţul vecin. Vrâncenii aveau la vânzare 400 de kg de mere, pentru care nu au putut prezenta documente de provenienţă. Întreaga cantitate de fructe a fost confiscată şi predată unei societăţi de profil în vederea valorificării. Cei doi vrânceni s-au ales cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here