Drept la replică

0

Referitor la materialul publicat în data de 18 ianuarie 2017, intitulat “EXCLUSIV: Surse – agenţi de creditare ai Cetelem din Focşani, săltaţi de DNA pentru audieri”, vă transmitem poziţia oficială a companiei Cetelem cu privire la cazul relatat.

Cetelem, companie lider pe piaţa creditelor de consum din România, parte din grupul financiar francez BNP Paribas Personal Finance, și-a arătat întotdeauna deschiderea pentru o activitate transparentă şi un dialog sincer cu toţi clienţii, partenerii săi şi reprezentanţii media.

Precizăm că Cetelem respectă toate normele juridice în vigoare și acţioneză doar conform cadrului legislativ ce reglementează piaţa instituţiilor financiare nebancare, iar încheierea contractelor de credit se face cu respectarea normelor legale de creditare şi a procedurilor interne.

Dorim să subliniem faptul că întâmplările relatate sunt prezentate într-un mod eronat şi tendenţios, fără să fi existat o verificare în prealabil cu reprezentanţii companiei a întâmplărilor relatate sau o încercare de obţinere a  unor declaraţii oficiale din partea entităţilor menţionate. De altfel, niciuna din acţiunile descrise nu a avut loc: nu au existat vizite în magazinele menţionate şi nimeni nu a fost arestat sau audiat de către organele de stat menţionate. De altfel, compania Cetelem nu este supusă niciunei investigaţii oficiale din partea autorităţilor române şi nici nu a fost vreodată. Dorim să confirmăm că toţi angajaţii noştri au avut program normal în data de 18 ianuarie 2017 , iar în prezent aceştia îşi continuă activitatea conform programului.

Cetelem are în centrul preocupărilor sale grija faţă de client şi dorinţa de a oferi consultanță pentru înțelegerea și utilizarea serviciilor și produselor sale. Vă asigurăm că atât produsele și serviciile Cetelem, cât şi activitatea companiei se ridică la nivelul standardelor de calitate europene şi au ca obiectiv satisfacţia clienţilor.

De asemenea, Cetelem se bucură de o bună colaborare cu toţi partenerii săi, încurajând o comunicare deschisă față de toţi colaboratorii. De altfel, toate parteneriatele noastre se bazează pe respect, încredere şi profesionalism. Rețeaua națională și rețeaua locală de parteneri numără peste 3.200 de puncte de vânzare în peste 190 de localități din întreaga țară.

Susţinem în totalitate dreptul la informare, iar prin prezenta poziţie oficială nu dorim să îngrădim dreptul la liberă exprimare. Dar, dat fiind faptul că prin intermediul acestui articol se emit elemente de suspiciune, atât prin afirmaţii incomplete şi lipsite de obiectivitate, cât şi prin neadevăruri şi erori factuale, este necesar să cerem corectarea acestora. Acest drept la replică este menit să informeze corect cititorii dumneavoastră și să pună capăt unui lanţ de informaţii neadevărate și defăimătoare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here