EXCLUSIV: Vineri, primul PROTEST împotriva lui Misăilă. Piețarii, revoltați că toate tarabele din afara Pieței Moldovei vor fi DESFIINȚATE

6

Decizie controversată a noului primar al municipiului Focșani, Cristi Misăilă, care intră cu picioarele în Piața Moldovei. Potrivit unor surse, primarul i-a anunțat astăzi pe comercianți că în perioada următoare va trece la desființarea tarabelor amplasate în perimetrul adiacent pieței. Toate tarabele amplasate în altă parte decât în interiorul pieței vor fi ridicate. De altfel, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Focșani, decizia vine în urma unor discuții purtate cu reprezentanții ISU Vrancea.

“Au fost constatate nereguli în ceea ce privește căile de acces și evacuare, prin amplasarea de mobilier urban (mese, tarabe, chioșcuri) și mărfuri pe trotuarele adiacente pieței, cât și pe carosabilul str. Greva de la Grivița, toate acestea ducând la dificultăți în timpul evacuării sau intervenției. De asemenea, s-a constatat utilizarea de instalații electrice cu improvizații și defecțiuni, neprotejate corespunzător, iar normele igienico-sanitare sunt încălcate în multe situații. În acest sens, se va proceda la îndepărtarea tarabelor amplasate pe trotuarele aferente Pieței, iar comercianții vizați de acestă măsură își vor putea continua activitatea de comercializare în spațiul din interiorul Pieței Moldovei”, se arată în comunicatul Primăriei Focșani.

Vestea i-a revoltat pe producătorii și comercianții care derulează afaceri în Piața Moldovei, care au declarat, în exclusivitate pentru Jurnal de Vrancea, că mâine dimineață vor protesta în fața Primăriei împotriva acestei măsuri.

Loading...

6 COMENTARII

    • Tu habar nu ai ce zici…daca dispare piata o sa cumperi rosii injectate si ceapa super tratata din hipermarketuri…o sa cumperi produsele la pret dublu si de proasta calitate…

      • Sa dispara in sfarsit tigania si aglomeratia de pe domeniul public pentru care cotizez si nu ma pot utiliza civilizat de el fiind mereu plin cu tot felul de „colorati” ce nu au nicio treaba cu agricultura. Deci stai calm ca in mare masura si din piata iei rosii tot din supermarket-uri.

  1. DA ASA E , REPET CE A ZIS CINEVA INAINTE : Sa dispara in sfarsit tigania si aglomeratia de pe domeniul public pentru care cotizez si nu ma pot utiliza civilizat de el fiind mereu plin cu tot felul de „colorati” ce nu au nicio treaba cu agricultura. Deci stai calm ca in mare masura si din piata iei rosii tot din supermarket-uri.
    MARFA DIN PIATA A SAMSARILOR E ADUSA DIN ONASIS ,MATCA…….
    IN CARTIERUL BAHNE CAND FACETI CURAT D-LE PRIMAR? CURAT DE BOSCHETARI, DE GOLANI , DE IMPREJMUIRI( GARDURI ILEGALE), TROTUARELE TREBUIESC REPARATE IAR ASFALTUL E INTR-O SITUATIE DEPLORABILA, SA NU MAI VORBIM DE BLOCUL G . UNDE MIZERIA SI NESIMTITREA ESTE LA EA ACASA.

  2. Asa e. Mafie. Masini ,dube parcate de ani de zile pentru depozitarea marfurilor,mizerie in parcare pentru ca vand marfa direct din port bagaj.
    Veniti sa vedeti mizeria lasata de …. asa zisii producatori.
    Veniti sa vedeti pe …. cum vand haine si incataminte printre legume si nu ai loc sa treci .
    Eu nu as avea loc sa-mi pun o masa si sa castig un ban pentru ca nu incap de ei,desi stau aici in blocul ,unde ei isi parcheaza masina chiar si pe aleea scarii mele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here