EXISTĂ MINUNI! Elena Cernica a adunat banii necesari și va fi operată în Germania la începutul lunii martie

0

Vrâncenii și nu numai s-au mobilizat exemplar și au sărit în ajutorul polițistei Elena Cernica, diagnosticată cu o tumoră pe creier într-o zonă foarte periculoasă. Cu ajutorul oamenilor de bine, care au donat bani pentru ea, polițista a reușit să ajungă în Germania, unde medicii s-au declarat optimiști cu privire la șansele de reușită a operației. Campania de ajutorare a polițistei din Vrancea s-a derulat în principal pe Facebook, unde chiar ea a anunțat că s-au strâns deja toți banii pentru operație.
”Bună seara! Vă anunț că, în această seara, voi închide acest grup deschis în sprijinul meu. Am strâns bănuții pentru intervenția chirurgicală, ce s-a amânat pentru începutul lunii martie, la solicitarea medicului. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru sprijinul acordat. Vă doresc sănătate din belșug și multă liniște în suflet, pentru că acolo este punctul de plecare pentru majoritatea bolilor. Doamne ajută! “, a anunțat Elena Cernica pe grupul deschis pe Facebook în scop umanitar. Oamenii îi sunt în continuare alături, iar mulți și-au exprimat dorința să doneze mai departe, mai ales că va mai fi nevoie de bani și pentru perioada de recuperare post-operatorie.
“Văd că unele persoane mă „ceartă” pentru că vreau să închid grupul… Ok, nu-l închid, o să rămână să faceți voi ce doriți vizavi de problema mea, vă voi ține la curent cu starea mea, cu rezultatul intervenției, etc…și cu alte necesități în cazul în care voi avea nevoie de ceva, gen informații, sprijin local sau alte chestii de genul. Scuze dacă v-am făcut să vă simțiți neglijați!! Toate cele bune! Vă îmbrățișez!”, a mai scris polițista, mamă a unui copil de numai 1 an.

Cele mai recente vești de la Elena Cernica din Germania arată că intervenția, împreună cu toate celelalte proceduri, spitalizarea și psihoterapia se ridică la un cost de circa 50.000 de euro. Polițista va fi operată la începutul lunii martie.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here