A fost reţinut tânărul care l-a lovit pe Florin Dimofte, mort duminică în spitalul din Galaţi

3
2396

Individul care l-a lovit pe Florin Dimofte, tânărul de 33 de ani din Vulturu, decedat la scurt timp pe un pat de spital din Galaţi, după mai multe bâlbe ale medicilor din spitalul de la Focşani, dar şi după ascunderea adevărului cu privire la cele întâmplate în faţa unui bar din localitate, a fost reţinut.

Tânărul de 22 de ani a fost audiat iar ulterior procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au dispus reţinerea lui, fiind posibilă chiar arestarea preventivă, în cursul zilei de marţi.

Petrică Neculai, care ar fi angajat al barului în faţa căruia s-a întîmplat scandalul şi apoi agresiunea, şi-a recunoscut fapta, spunându-le anchetatorilor că l-a lovit cu pumnul pe Dimofte, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de beton.

Ulterior, victima a fost preluată de ambulanţă şi dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani, unde a fost internat la Psihiatrie, întrucât s-a crezut că acesta este în stare avansată de ebrietate.

La faţa locului, personalul de pe salvare nu a fost informat de nimeni că bărbatul a fost lovit şi a căzut cu capul de beton. Abia când familia bărbatului a ajuns la spital, a doua zi,  medicii au aflat că acesta a fost  victima unei agresiuni. La scurt timp, bărbatul de 33 de ani a fost transferat în comă la spitalul din Galaţi iar duminica trecută a murit pe patul de spital

Odată cu decesul tânărului, cazul a fost preluat de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, care au schimbat încadrarea faptei din infracţiunea de loviri şi alte violenţe în cea de lovituri cauzatoare de moarte.

Loading...

3 COMENTARII

  1. Vedeti ca a fost batut in spatele restaurantului cu bata de baseball de catre fiul patronului, se incearca musamalizarea. Sunt martori care au vazut asta, plus ca medicii de la Galati spun ca avea creierii zdobiti si asta nu se intampla de la o cazatura dupa scaun.

  2. Cei care ati fost martori sau stiti mai multe ..dc nu mergeti catre sectia de politie din vulturu ???.un baiat tanar de este obligat si platit sa ia toata vina asupra lui cand cel vinovat se plimba in liniste pe strazile din comuna .

  3. Acel ce se plimba prin comuna liber ,trebue sa stea dupa gratii toata veata lui. Si tinarului care sta preventiv lasatel liber.nu sa eie pedeapsa asupra lui de frica. Vrem dreptate. Vrem justitie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here