FOTO-VIDEO: Bradul Inspectoratului de Poliție al județului Vrancea, împodobit cu ornamente confecționate de copii

0

Odată cu venirea iernii, copiii din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” au început să confecționeze ornamente de Crăciun, cu gândul că gestul lor va contribui la magia specifică acestui anotimp. Și deși este perioada în care oferi fără să aștepți nimic în schimb, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au aflat de expoziția pregătită de “ajutoarele Moșului” și le-au pregătit o surpriză. Astfel, astăzi, 12 decembrie, dis-de-dimineață, polițiștii au mers în vizită la copiii din cadrul centrului școlar și au achiziționat ornamentele necesare pentru împodobirea bradului de Crăciun din holul inspectoratului de poliție. Iar povestea nu se termină aici… Pentru ca bucuria copiilor și a noastră să continue, polițiștii i-au luat pe aceștia, însoțiți de cadrele didactice și i-au adus la sediul inspectoratului. Îmbrăcați în costume tradiționale și în sunet de colinde, copiii au împodobit bradul, alături de polițiștii vrânceni. Iar la final au urat și colindat cu mult suflet, dovedind încă o dată că Spiritul Crăciunului încă există, în fiecare dintre noi, indiferent de vârsta pe care o avem. După ce au ascultat frumoasele colinde, interpretate într-un mod inedit de către colindători, polițiștii le-au oferit dulciuri, fructe și colaci, profund impresionați de gestul micuților.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here