GALERIE FOTO: Jandarmii din Vrancea, în vizită la școlile din Măicănești și Vidra, cu ocazia săptămânii „Școala altfel”

0

Jandarmii din Vrancea au vizitat zilele acestea două școli din județ, în contextul programului iniţiat de către Ministerul Educaţiei „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Mai exact, jandarmii vrânceni au vizitat miercuri, 20 aprilie, elevii Şcolii Gimnaziale Măicăneşti – Rîmniceni iar joi, 21 aprilie, au mers la  Liceul „Simion Mehedinţi” din localitatea Vidra. Vizitele jandarmilor la cele două școli au avut menirea de a le arăta copiilor ce misiuni și activităţi le execută angajații IJJ Vrancea dar și să-i învețe cum să nu cadă victime unor fapte antisociale.

„Scopul acestor activităţi este de prevenire a unor manifestări antisociale şi / sau comportamente antisociale ale elevilor, de natura a-i transforma în victime, respectiv în autori ale unor fapte antisociale urmărindu-se atingerea unor obiective din care amintim:

– conştientizarea elevilor cu privire la comportamentele care pot avea ca rezultat transformarea acestora în victime ale unor fapte antisociale;

– informarea elevilor cu privire la modalităţile de sesizare a unor eventuale fapte antisociale de care au luat la cunoştinţă sau cărora le-au căzut victime;

– creşterea încrederii elevilor în Jandarmeria Română”, informează reprezentanții IJJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here