FOTO: O casă din Răstoaca s-a făcut scrum

0
274
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Focșani au intervenit cu două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apa și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la anexe gospodărești în localitatea Rastoaca. Evenimentul a fost anunțat prin intermediul numărului de apel unic 112 în jurul orei 20.00.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață totală de aproximativ 100 mp. Flăcările au fost localizate, iar pericolul propagării a fost înlăturat.

În urma verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.

Incendiul s-a manifestat la două proprietăți. La gospodăria de unde au izbucnit flăcarile, acestea au cuprins o anexă, construită din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de circa 80 mp, aproximativ 3 tone lemn foc și două pisici, adapostite în una dintre încăperi. Din cauza distanței mici dintre imobile, incendiul s-a propagat și la proprietatea învecinată, unde au ars o anexă, cu acoperișul confecționat din lemn și cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de circa 20 mp și aproximativ 3 tone lemn de foc. (Departamentul de comunicare ISU Vrancea)

incendiu rastoaca 4 - FOTO: O casă din Răstoaca s-a făcut scrumincendiu rastoaca 3 - FOTO: O casă din Răstoaca s-a făcut scrumincendiu rastoaca 1 - FOTO: O casă din Răstoaca s-a făcut scrum

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here