FOTO: Premii pentru olimpicii Liceului Tehnologic Al. I. Cuza din Panciu

0

Primarul Iulian Nica i-a premiat joi, 14 iunie 2018, pe câștigătorii olimpiadelor și concursurilor școlare de la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza, în cadrul ediției a XI-a a Galei Olimpicilor, eveniment organizat de Primăria Orașului Panciu. Au fost acordate premii individuale, constând în diplome de onoare și bani, pentru elevii de la ciclul primar, gimnazial și liceal. De asemenea, au fost premiate echipele de minifotbal baieți – gimnaziu, handbal fete – gimaziu, echipajul participant la concursul Mascota SNAC, Grupul Folcloric Româncuțele și Grupul Vocal Mlădițe păncene. Au fost recompensați și elevii care s-au remarcat prin activitatea artistică, la concursurile și festivalurile județene și naționale, Miruna Teodora Anicăi Ifrim, Bogdan Oprea, Maria Bucur și Andreea Beatrice Moraru. Ca în fiecare an, primarul Iulian Nica a oferit diplome de excelență și cadouri atât profesorilor, cât și personalului nedidactic. Directorul Valeriu Jalbă Bandrabur a primit o diplomă de excelență pentru pentru profesionalism și consecvență în atingerea standardelor de performanță în activitatea managerială, materializate în creșterea calității actului educațional și a imaginii liceului în comunitate, precum și pentru rezultatele de excepție, obținute de elevi și profesori în anul școlar 2017-2018.

Vă felicit din inimă pentru performanțele obținute, care fac cinste liceului și orașului! Nu pot decât să vă mulțumesc și să-mi exprim sincera prețuire pentru munca dumneavoastră! Ați dovedit că Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza» își merită prestigiul și locul în rândul instituțiilor școlare de elită din județ și chiar din țară.  Îmi exprim speranța că, și în viitor, veți fi la fel de motivați și că veți găsi energia necesară pentru a obține rezultate cel puțin la fel de bune! Ca întotdeauna, voi fi alături de dumneavoastră și vă voi susține în activitatea pe care o veți desfășura! Este de datoria noastră să investim, moral și financiar, în educația copiilor, pentru că ei reprezintă viitorul comunității și al țării!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Edilul-șef a primit, din partea conducerii instituției de învățământ, o diplomă de excelență, ca semn al prețuirii și al înaltei aprecieri pentru serviciul nobil pus în slujba educației permanente, în anul școlar 2017-2018.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here