FOTO: Unitățile de învățământ din Orașul Panciu sunt pregătite pentru noul an școlar 2018-2019

0
Școlile, liceele și grădințele din orașul Panciu sunt pregătite pentru noul an școlar 2018-2019. Primarul Iulian Nica precizează că și, în acest an, elevii din toate ciclurile de învățământ vor beneficia de condiții optime de studiu.

„Pe parcursul vacanței de vară, una dintre preocupările noastre majore a fost aceea de a pregăti toate unitățile de învățământ pentru noul an școlar, astfel încât elevii să se bucure de aceleași condiții optime de studiu de care au beneficiat ca și până acum. Tot ca în fiecare an, în prima zi de școală, atât copiii de la Grădinița 1, cât și cei din cartierele Satu-Nou, Dumbrava, Crucea de Sus și Neicu, precum și elevii din clasele I-VIII de la Liceul Teoretic «Ioan Slavici» și Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza», vor găsi pe bancă pachetul cu rechizite gratuite oferit de Primăria Orașului Panciu“, a declarat primarul Iulian Nica.

Deschiderea festivă a anului școlar 2018-2019 va avea loc luni, 10 septembrie 2018, începând cu ora 9.30, în curtea comună a Liceului Teoretic Ioan Slavici și a Liceului Tehnologic Al. I. Cuza. La eveniment vor participa reprezentanți ai administrației locale și județene, inspectori școlari și reprezentanți ai instituțiilor publice din orașul Panciu. Cu același prilej, un sobor de preoți va oficia o slujbă de binecuvântare pentru elevi și profesori.

„Pe această cale, urez tuturor elevilor un an școlar reușit, care să le deschidă noi orizonturi și porți ale cunoașterii! Cadrelor didactice – educatori, învățători, profesori, maiștri – le doresc multă sănătate, putere de muncă, răbdare și împliniri profesionale! Mult succes!“, a adăugat primarul Iulian Nica.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here