GALERIE FOTO: Primăria Panciu a modernizat căile de acces și parcările de la Spitalul Orășenesc

0
Primăria Orașului Panciu continuă investițiile finanțate din bugetul local. Joi, 12 octombrie 2017, s-a turnat mixtura asfaltică pe căile de acces la Spitalul Orășenesc. Lucrările sunt incluse în proiectul „Reparații capitale căi de acces și parcări la Spitalul Orășenesc Panciu”.

„Investiția s-a executat pe o suprafață totală de 1.660 metri pătrați și a inclus căile de acces, curtea interioară și parcările. Aceste lucrări erau imperios necesare atât din cauza infrastructurii degradate, cât și în perspectiva reacreditării unității spitalicești, care va avea loc în luna noiembrie”, a precizat primarul Iulian Nica.

În 2017, administrația locală a reabilitat și modernizat, cu fonduri locale, parcarea din zona fostului motel, precum și căile de acces și parcarea de la  Casa de Cultură „Mhai Eminescu”. În 2016, au fost modernizate parcarea Centrului Social de Recuperare și Reabilitare Neuromotorie, amplasat la parterul fostei Case a Agronomului, din Bulevardul Independenței și calea de acces către sediul Trezoreriei Orașului Panciu.

„Dorința noastră este ca, în fiecare an, să modernizăm și alte zone importante din oraș care de foarte mult timp nu au beneficiat de asemenea lucrări“, a declarat primarul Iulian Nica.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ