GALERIE FOTO+VIDEO: Dan Puric a vorbit focșănenilor despre identitatea românească

0

dan puric conferinta focsani jdv 7 - GALERIE FOTO+VIDEO: Dan Puric a vorbit focșănenilor despre identitatea românească

Cinematograful Balada din Focșani s-a dovedit a fi prea mic pentru mulțimea de oameni care au venit aseară la întâlnirea cu actorul, regizorul și scriitorul Dan Puric. Acesta a susținut Conferința „Identitatea Românească în context european”. Conferinţă s-a adresat tuturor acelora ce simt că suntem „puşi în stare de indiferenţă, pentru a nu ne mai şti memoria şi trecutul”. În sală au fost prezenți oameni politici din administrația publică locală și centrală, profesori, oameni de cultură, dar și cețățeni simpli care au așteptat cu sufletul la gură apariția celui care revoluționează discursul armonios, care recurge la memorie, la valoare şi valori și la împlinirea noastră sufletească.

„România este astăzi un spaţiu al dilemelor. Noi nu mai avem certitudini, ci avem mari semne de întrebare cu privire la Mihai Eminescu, cu privire la Ştefan cel Mare şi la istoria neamului nostru”. Aceasta este fraza cu care Dan puric și-a început discursul în fața auditoriului.

Evenimentul de aseară a avut loc în cadrul Târgului de Carte de la Focșani, care a ajuns la ediția a X-a. Conferința a fost organizată de Clubul Rotary Varana Focșani, în parteneriat cu Biblioteca Județeană și Direcția pentru Cultură Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here