Grevă în spitale pe 31 octombrie

0
93

Federaţia Sanitas a anunţat că pe 31 octombrie va fi grevă generală după ce în urma discuţiilor cu ministrul Muncii şi cel al Sănătăţii nu s-a ajuns la o înţelegere pe marginea salariilor personalului tehnic administrativ din spitale.

În cadrul şedinţei Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas sindicaliştii au discutat cu ministrul Muncii, Dragol Pâslaru, şi cu cel al Sănătăţii despre categoriile care au fost exceptate de la ordonanţa privind salariile bugetarilor, fiind vorba despre personalul tehnic-administrativ (TESA) din spitale, funcţionarii din direcţiile de sănătate publică (DSP), angajaţii din medicina şcolară şi din creşe.

„Am lansat invitaţia către cei doi miniştri, al Sănătăţii şi al Muncii, am expus a mia oară revendicările pe care Federaţia Sanitas le are şi nemulţumirile apărute, toate solicitările venite din ţară. Din păcate, a fost mai mult o discuţie tehnică în care nu au venit cu date concrete. Nu se anunţă absolut nicio rezolvare a acestor revendicări şi, ca urmare, Consiliul Naţional al Federatiei Sanitas a decis un program revendicativ însoţit de mişcări de protest”, a declarat Marius Sepi, prim vicepreşedinte al Federaţiei Sanitas.

Federaţia Sanitas anunţă că la data de 20 septembrie vor picheta Ministerul Muncii cu aproximativ 200 de persoane, pe 27 septembrie Ministerul Finanţelor, pe 4 octombrie Ministerul Sănătăţii iar pe 11 octombrie Parlamentul României. Pentru 19 octombrie sindicaliştii au anunţat grevă de avertisament pentru două ore iar pe 31 octombrie grevă generală.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că vor avea loc şi alte discuţii cu sindicaliştii.

„Prioritate vor avea cu siguranţă categoriile care nu au fost vizate de Ordonanţa 20 şi de Ordonanţa 43. Nu am agreat un calendar pentru următoarele zile, dar cu siguranţă o să avem discuţii în perioada care ne-a rămas la dispoziţie”, a spus ministrul Sănătăţii.

Ministrul Muncii a precizat că se încearcă rezolvarea problemelor financiare însă acest lucru ţine de resursele existente.

„Cred că mai presus de orice element de divergenţă, ne uneşte credinţa că avem nevoie de un sistem sanitar puternic, dezvoltat, care să se ridice la nivelul pe care îl dorim . Orice lucruri care nu au fost încă rezolvate sunt evident avute în vedere în măsura în care, cu resursele pe care le vom avea la dispoziţie, vom putea să le rezolvam. Din punct de vedere al salarizării, oricâte ordonanţe am da, atâta timp cât nu ne gândim în mod unitar la parte de salarizare, totdeauna vor rămâne imperfecţiuni şi, de aceea, am lansat deja o primă invitaţie pentru confederaţii saptamâna viitoare la o primă consultare pe partea de principii, care au fost deja agreate şi de Guvern. Chiar dorim să avem o anumită finalitate cu această legislaţie de salarizare unitară”, a spus Dragoş Pâslaru.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here