Gripa continuă să ucidă. 97 de cazuri în tot sezonul

0

Gripa continuă să facă victime. Deși iarna s-a dus, virusul gripal este în continuare prezent printre noi, și mai grav de atât, ucide. Numai în ultima săptămână, la nivelul țării s-au înregistrat cinci noi decese provocate  de gripă. În tot sezonul au fost consemnate 97 de cazuri, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, gripei şi infecţiilor respiratorii acute severe (SARI) şi până la data de 19 aprilie au fost confirmate 1.486 cazuri de gripă: 1.267 cazuri tip A, subtip H1 sezonier,  81 de cazuri tip A, subtip H3,  46 de cazuri tip A, nesubtipate şi 92 de cazuri tip B.

În prezent, activitatea gripală evoluează cu intensitate scăzută, cu focare sau cazuri sporadice.

Numărul de decese noi raportate a fost cu două mai  mare faţă de săptămâna precedentă. Numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal este 97, din care 91 cu A(H1) sezonier, cinci cu AH3 şi unul cu B. Cele mai multe decese au fost înregistrate la grupa de vârstă 15-49 de ani (37) şi 50-64 ani (38).

Din totalul deceselor, cele mai multe au fost la persoane de sex masculin nevaccinate şi care aveau suferinţe preexistente.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here