Guvernul va susţine în Parlament reducerea TVA la apa pentru consum casnic

0

apa_potabila

Guvernul va susţine, în Parlament, la ordonanţa de urgenţă privind reducerea TVA la alimente, un amendament pentru reducerea la 9% şi a taxei pe valoarea adăugată la apa destinată consumului casnic. Anunțul vine din partea liderului PSD, premierul Victor Ponta.  Ordonanţa, deja aprobată de Guvern, prevede că, începând cu luna iunie, TVA la produsele alimentare şi băuturile non-alcoolice va scădea de la 24% la 9%. Ponta a precizat că, la dezbaterile parlamentare privind această ordonanţă, va fi susţinut un amendament prin care TVA să scadă la 9% şi la apa destinată consumului casnic, impactul bugetar fiind estimat la sub 100 milioane euro anual.

În urmă cu o săptămână, PSD a discutat reducerea TVA la apa de consum casnic în limita a minimum 5 metri cubi de familie în fiecare lună, ministrul Finanţelor spunând atunci că măsura ar putea fi aplicată din toamnă, în funcţie de execuţia bugetară.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ