ULTIMĂ ORĂ: Iarnă grea la sfârșitul toamnei! Cod galben de ninsori viscolite

0

ANM a emis o atenționare cod galben valabilă în intervalul 28 noiembrie, ora 02.00 – 28 noiembrie, ora 20.00, fenomenele vizate fiind intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite,strat de zăpadă și depuneri de gheață.

Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în regiunile sudice și sud-estice, inclusiv în județul Vrancea, vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineața zilei de miercuri, 28 noiembrie, și cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheață. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 40…50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea și în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității sub 100 m.

cod galben viscol - ULTIMĂ ORĂ: Iarnă grea la sfârșitul toamnei! Cod galben de ninsori viscoliteImediat după expirarea avertizării, adică din 28 noiembrie, ora 20.00 până pe 30 noiembrie, ora 10.00, va intra în vigoare o informare meteo de vreme deosebit de rece pentru toată ţara. În intervalul respectiv, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopții de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) și pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie).

Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul și centrul țării. Meteorologii spun că Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here