Imagini EXCLUSIVE de la accidentul mortal de noaptea trecută | Cine era victima

0
6852

Redacția Jurnal de Vrancea a intrat în posesia imaginilor de la accidentul mortal în care un bărbat și-a pierdut viața, noaptea trecută. Totul s-a întamplat după miezul nopții, pe bulegardul Gării din municipiu. Șoferul unui autoturism BMW, în vârstă de 27 de ani, care circula din direcția Centru către Gară a lovit mortal un bărbat de 38 de ani în momentul în care acesta a încercat să traverseze strada prin loc nepermis. În urma coliziunii, pietonul a fost aruncat într-un autoturism parcat în zonă. Impactul, care a fost extrem de puternic, nu i-a dat nici o șansă la viață bărbatului care a decedat pe loc. Martorii de la fața locului ne-au transmis că victima este un om al străzii, cunsocut de cei din zonă sub numele de „Palton”. Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest pe șoferul mașinii, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care vor efectua cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

accident gara - Imagini EXCLUSIVE de la accidentul mortal de noaptea trecută | Cine era victimaaccident gara 3 - Imagini EXCLUSIVE de la accidentul mortal de noaptea trecută | Cine era victima

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here