În Vrancea, Ziua Siguranței Rutiere a fost dedicată celor mai mici participanți la trafic

0

politia trafic - În Vrancea, Ziua Siguranței Rutiere a fost dedicată celor mai mici participanți la trafic

În Ziua Siguranţei Rutiere din cadrul Săptămanii Prevenirii Criminalităţii, poliţiştii rutieri şi-au concentrat atenţia asupra minorilor care pot fi victime ale accidentelor de circulaţie atât de la grădiniţă cât şi din cadrul unităţilor de învăţământ din ciclurile primar şi gimnazial.

Astfel, poliţiştii rutieri au fost prezenţi în mai multe unităţi de învăţământ de pe raza judeţului, unde le-au explicat elevilor regulile pe care trebuie să le respecte în apropierea drumurilor publice şi mai ales cu ocazia traversării acestora, în calitate de pietoni.

Poliţiştii rutieri au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi impreuna  cu reprezentanţii Hipermarketului Carrefour Focşani au desfăşurat în incinta magazinului, „Atelierul Micilor Poliţişti” la care au participat peste 230 de elevi de grădiniţă şi din clasele primare, însoţiţi de cadrele didactice.

Proiectul a avut drept scop cunoaşterea regulilor de circulaţie specifice vârstei în rândul participanţilor, punându-se accentul pe respectarea şi aplicarea corectă a lor în trafic. Copiii au fost premiaţi de către reprezentanţii Hipermarketului şi le-au fost înmanate insigne de „Poliţist rutier”.

Activităţile de prevenire se subscriu campaniilor naţionale de prevenire „Alege Viata”  şi „Nu trece dincolo” desfăşurate de poliţia rutieră.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here