Învățământul păncean sărbătorește 160 de ani de existență

0
378

În perioada 23-24 ianuarie 2016, învăţământul din Panciu sărbătorește 160 de ani de la înfiinţarea primei şcoli de stat pe teritoriul oraşului, în cadrul evenimentelor organizate sub genericul „Zilele Liceului Tehnologic Al. I. Cuza”.

Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la ora 9.30, cu inaugurarea, de către primarul Iulian Nica și directorul Valeriu Jalbă-Bandrabur, a sălii de festivități și a noilor laboratoare de informatică ale liceului, realizate cu sprijinul Primăriei Orașului Panciu.

De la ora 10.00, profesorul de istorie Mihai Adafini va trece în revistă cei 160 de ani de școală pănceană, în cadrul expunerii „Arc peste timp“. Începând cu ora 10.15, actuali și foști elevi ai liceului vor susține spectacolul intitulat „Noi reprezentăm spiritul Cuza-Panciu“. Prima zi a manifestărilor se va încheia cu expoziția culinară „Tradiții culinare europene în bucătăria românească“, găzduită de restaurantul liceului.

A doua zi a sărbătorii liceului va debuta la ora 9.00 cu mai multe competiții sportive, ce vor avea loc în sala de sport a liceului.

De la ora 10.00, sala de festivități va găzdui activități dedicate împlinirii a 157 de ani de la Unirea de la 24 Ianuarie 1859. Cu acest prilej, va fi prezentat documentarului  „Unirea Principatelor române în context European“, urmat de concursul pe teme de istorie „Unirea, națiunea a făcut-o!“ și de un spectacol dedicat Unirii Principatelor Române.

În finalul manifestărilor, participanții se vor prinde într-o mare Horă a Unirii, în curtea Liceului Tehnologic.

„Împlinirea a 160 de ani de învățământ păncean reprezintă o sărbătoare specială, de suflet, pentru cei care au contribuit, în tot acest timp, la dezvoltarea și afirmarea școlii păncene. Astăzi, atât Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza», cât și Liceul Teoretic «Ioan Slavici“ fac cinste comunității locale prin performanțe și rezultate de excepție, care obligă administrația locală să investească permanent în educație, domeniu care a fost și va rămâne un unul prioritar. La ceas aniversar, urez tuturor reprezentanților învățământului păncean un sincer la mulți ani, multă sănătate, putere de muncă și împliniri în activitatea didactică!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here