Îndrăznește să fii informat!

vineri, 29 martie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_img
    AcasăActualitateMagistratul vrâncean Stanciu nu mai vrea la Ministerul Justiției condus acum de Predoiu și dorește să...

    Magistratul vrâncean Stanciu nu mai vrea la Ministerul Justiției condus acum de Predoiu și dorește să redevină procuror militar. Acesta fusese chemat de Birchall, iar în 2015 chiar ex-ministrul Iulian Matache avea nevoie de el

    Procurorul focșănean Gheorghe Stanciu dorește să se întoarcă la soluționarea dosarelor de la Parchetul Militar, după o detașare de niciun an la Ministerul Justiției. Mutarea sa la minister a operat din octombrie 2019, după o solicitare făcută chiar din interior. Pe atunci, MJ era condus de Ana Birchall, în mandatul 7 iunie 2019 – 4 noiembrie 2019. „Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât detaşarea la Ministerul Justiţiei a domnului Stanciu Gheorghe, procuror militar la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15.10.2019”. În hotărârea CSM din octombrie 2019 se arăta că procurorul militar Stanciu (cu grad de locotenent colonel) urma să fie detașat în cadrul corpului de control al ministrului. La acea dată, procurorul vrâncean avea peste 21 de ani de vechime în profesie.

    Nu era pentru prima dată când procurorul militar era dorit la un minister. În urmă cu mai bine de 5 ani, aceeași Secție pentru procurori a CSM  decidea „detașarea în cadrul Ministerului Transporturilor a domnului procuror militar Stanciu Gheorghe …pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15.10.2015”, după cum se arăta în hotărârea Secției. Hotărârea avea în spate solicitarea Ministerului Transporturilor, înregistrată pe 22 septembrie 2015, „privind detașarea, în cadrul acestui minister, a domnului locotenent colonel magistrat Stanciu Gheorghe”. Se întâmpla în cele câteva luni în care ministrul Transporturilor era condus de vrânceanul Iulian Matache, soțul președintei Tribunalului Vrancea, Daniela Matache (16 iulie 2015 – 17 noiembrie 2015). Nici aici locotenent colonelul Stanciu nu a lucrat toți cei trei ani. În 2016, CSM analiza și admitea „solicitarea domnului Stanciu Gheorghe, procuror militar la Secţia Parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încetare a detaşării la Ministerul Transporturilor”. Cererea acestuia venea după numirea în funcția de ministru al Transporturilor a lui Dan Marian Costescu (17 noiembrie 2015 – 7 iulie 2016), propunerea lui Dacian Cioloș pentru acest portofoliu.

    Procurorul Gheorghe Stanciu a soluționat dosare pe la mai toate unitățile de parchet din județ până să plece la București, pe 1 aprilie 2011, când s-a transferat la secţia parchetelor militare, aflate în subordinea directă a Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Inclusiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, unde a solicitat și obținut transferul în 2006. În 2011, pleca la București de la DIICOT – Vrancea, unitate pe care o și condusese. Câțiva ani mai târziu, în 2014, acesta și-a dorit să intre în CSM prin detașare, pentru a ocupa unul dintre cele trei posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu însă a fost refuzat.

    Sursa Foto: Adevărul

    spot_imgspot_img
    spot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    GALAȚI: Adolescenți cercetați după ce au agresat patru tineri pe stradă. Unul a amenințat cu briceagul

    Doi adolescenţi de 15, respectiv 16 ani sunt cercetaţi de către poliţişti, după ce...

    Femeia care și-a ucis în bătaie fetița, încă 30 de zile de arest preventiv

    Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând...

    Costurile de masă și cazare pentru refugiații ucraineni, prelungite până la 30 iunie

    Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin...

    Infracțiunile silvice în atenția autorităților din Vrancea! Controale ample în localitățile de munte ale județului!

    Ieri, 27 martie, în intervalul 06:00 – 16:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra,...

    ARTICOLE POPULARE

    ACUM Pompierii acționează pentru stingerea unui incendiu în comuna Paltin

    ISU Vrancea a anunțat că în acest moment două echipe de la Secția de...

    VIDEO Imagini cu mașinile implicate în accidentul de la Urechești

    Se pare că neatenția cel puțin a unuia dintre cei șase conducători auto implicați...

    Incident șocant la școală. Doi elevi, frate și soră, au sărit la bătaie la profesor. Un alt profesor, trântit la podea

    Un incident de o gravitate rară a avut loc miercuri, într-o școală din Bacău....