Metoda „Accidentul” încă la modă în Vrancea

0
482

Indivizii care vor să se îmbogățească prin mijloace ilegale continuă să practice metoda „Accidentul”. Într-o singură zi, mai exact, sâmbătă,  cinci persoane din municipiul Focşani  au fost contactate  telefonic de o persoană care relata faptul că fiul/soţul a fost implicat într-un accident rutier şi trebuie să dea sume mare de bani (între 5000 şi 10.ooo Euro) pentru a rezolva situaţia.

Din fericire, metiatizarea metodei a dat roade iar persoanele în cauză au urmat sfaturile poliţiştilor şi şi-au contactat fiii/soţii, asftfel constatând că datele relatate telefonic nu sunt reale.

In toate cauzele au fost întocmite dosare penale şi sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de înşelăciune.

Pe acestă cale, polițiștii  vă reamintiesc că în cazul unui astfel de apel telefonic  trebuie să:

  • verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale părţilor implicate în accidente rutiere;
  • dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;
  • fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
  • nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here