Migratorul Secară mai bifează un partid. Al patrulea!

0

Deputatul de Vrancea, Florin Secară, a schimbat din nou partidul. De data aceasta a ajuns la carnetul de partid cu nr. 4, de culoare galben-albastru.

Ales în 2012 în Colegiul Adjud din partea PDL și devenit parlamentar în urma redistribuirii voturilor, Florin Secară e un politician controversat prin vocalitatea, dar și prin schimbarea mai multor partide într-un interval destul de scurt de timp. El a încercat să îşi creeze imaginea unui politician vocal încă de la început și de multe ori a intrat în vizorul șefilor, atât de la București, cât și din organizația PDL Vrancea, din cauza atacurilor directe și extrem de acide pe care le posta pe o rețea de socializare. Deputatul “facebook”, cum ajunseseră să-l numească democrații, a părăsit Partidul Democrat Liberal în iarna anului trecut și s-a înscris în PMP. Apropiat al Eleneri Udrea, a fost unul dintre parlamentarii care au însoțit-o și au pus bazele PMP.

Secară a sperat să fie nominalizat drept candidat pentru  un post de europarlamentar. La alegerile din mai 2014 nu s-a regăsit însă pe listele PMP pentru Parlamentul European nici măcar pe o poziție neeligibilă. La scurt timp a părăsit-o pe Elena Udrea și partidul ei, iar după o perioadă în care a fost deputat independent, s-a înscris în UNPR. Nici cât a fost la PMP, nici cât a fost membru UNPR nu s-a aflat în linia întâi a organizațiilor din Vrancea. Acum a părăsit și UNPR-ul, alegând să treacă în barca PNL. Am plecat din UNPR datorită faptului că eu și dl. Gabriel Oprea avem păreri divergente în raport cu Marian Oprișan. Eu nu cred că președintele CJ Vrancea e un baron pocăit și nici că e un hoț de buzunare recalificat.

Dimpotrivă, în opinia mea, acesta este un rebut al tranziției, un simbol al șmenului politic. Am ales să fac în continuare opoziție lui Marian Oprișan, adică m-am înscris în PNL, a declarat proaspătul demisionar din UNPR. Surse oficiale din organizația Vrancea a Partidului Național Liberal au declarat că negocierile privind înscrierea lui Secară în partid s-au purtat la nivel central. Acum, PNL Vrancea are din nou doi deputați, după ce a rămas cu unul singur ca urmare a plecării lui Laurențiu Țigăeru Roșca la UNPR: Nini Săpunaru și Florin Secară.

Florin Secară s-a remarcat încă din campania electorală din 2012 printr-o serie de atacuri la adresa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here